Englezul Lewis Hamilton şi-a mărit avansul la 17 puncte în clasamentul general în dauna coechipierului său Nico Rosberg,
după o victorie uşoară obţinută pe noul circuit de la Soci, care a
găzduit prima ediţie a Marelui Premiu al Rusiei. Pilotul echipei Mercedes a avut emoţii doar la start, atunci
când coechipierul său Nico Rosberg a încercat să-l depăşească în primul
viraj doar pentru a fi nevoit să frâneze violent şi să iasă larg în
virajul doi.
Germanul i-a cedat imediat poziţia lui Hamilton
pentru a nu fi penalizat şi a fost nevoit să intre la boxe la finalul
primului tur, întrucât blocarea agresivă a roţilor în primul viraj a
deteriorat grav pneurile.