Furnizorul de anvelope al Formulei 1, Pirelli, a modificat pneurile supersoft pentru acest sezon, iar noua
compoziţie va fi utilizată pentru prima oară în Marele Premiu al
statului Monaco de la sfârşitul acestei săptămâni, împreună cu
cauciucurile soft. Producătorul italian susţine că noile pneuri supersoft vor juca un
rol crucial în cursa de duminică şi că vor influenţa nu numai
strategiile, ci şi oportunităţile de depăşire.
"Monaco a fost descris frecvent drept un circuit unde
depăşirile sunt imposibile, dar am văzut deseori în trecut cum
strategiile pentru pneuri şi degradarea au condus la schimbarea
poziţiilor, inclusiv prin depăşiri pe circuit. Va fi crucial în special
modul în care piloţii utilizează noul pneu supersoft, cu avantajul
notabil de performanţă pe care îl are", a declarat Paul Hembery, directorul de motorsport al Pirelli.
Avantajul pneurilor supersoft este reprezentat de temperatura scăzută
la care funcţionează la capacitate maximă, ceea ce înseamnă că se vor
încălzi într-un interval scurt de timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu