Williams speră să lupte cu Mercedes pentru victorii în sezonul 2015,
însă primele două curse desfăşurate la Melbourne şi Sepang au scos în
evidenţă progresele Scuderiei Ferrari, care a devenit principala rivală a
campioanei mondiale. Una dintre problemele noului monopost FW37 a fost evidenţiată de
Valtteri Bottas, care afirmă că tracţiunea în virajele lente este
modestă.
"În trafic se pare că ne chinuim cu tracţiunea în
virajele lente comparativ cu Toro Rosso şi Red Bull. Cei de la Toro
Rosso par să fie mult mai puternici acolo unde noi suntem slabi, şi
anume la viteza mică şi la ieşirea din viraje. Avem câteva update-uri
care vor fi implementate şi tot ce putem face este să învăţăm din ceea
ce avem", a declarat el pentru publicaţia Autosport.
În acest context, finlandezul admite că ritmul de cursă al celor de
la Williams este departe de cel aşteptat înainte de startul campaniei.
"La Sepang am maximizat rezultatul, dar nu avem ritm de
cursă, diferenţa este foarte mare. Cu ritmul ideal, când începi în
frunte, diferenţa nu ar trebui să fie atât de mare, dar este mult mai
mare decât ne aşteptam. Asta demonstrează că avem mult de muncă. Există
mult potenţial, trebuie doar să obţinem mai multă performanţă, pentru că
este posibil, alţii au făcut progrese uriaşe", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu