duminică, 19 aprilie 2015

Lewis Hamilotn a câştigat Marele premiu al Bahrainului ediţia 2015 !

Marele Premiu al statului Bahrain editia 2015 a oferit la lumina proiectoarelor o luptă echilibrată pentru podium care a evidenţiat încă o dată progresele realizate de Scuderia Ferrari în lupta cu cei de la Mercedes. Lewis Hamilton a plecat excelent din pole position şi a reuşit să-şi menţină poziţia de lider pe tot parcursul cursei, cu un avans de câteva secunde în faţa următorilor, suficient pentru a trece primul linia de sosire. Britanicul a avut însă unele emoţii chiar în ultimul tur, atunci când a avut parte de o defecţiune la sistemul de frânare din cauza supraîncălzirii.
Hamilton


În schimb, lupta pentru locul doi a fost una semnificativ mai palpitantă între Nico Rosberg, Sebastian Vettel şi Kimi Raikkonen. Finlandezul l-a depăşit la start pe al doilea pilot Mercedes pentru locul 3, însă până în turul 7 germanul a trecut de ambii piloţi Ferrari şi a ajuns pe locul 2, după ce Vettel a abordat foarte larg primul viraj. Rosberg şi Vettel au adoptat strategii identice la boxe, cu un al doilea stint pe pneuri soft înainte de a trece pe cauciucuri medium.
De fiecare dată, mecanicii Ferrari au realizat schimburi mai rapide care i-au permis lui Vettel să-l depăşească pe Rosberg, însă rivalul său de la Mercedes a fost capabil să-l depăşească de tot atâtea ori pe circuit. Pe parcursul acestor dueluri, Vettel a comis cel puţin trei erori de pilotaj care l-au avantajat pe Rosberg, iar la ultima dintre ele a abordat prea optimist primul viraj şi a avariat aripa faţă. Pilotul Scuderiei Ferrari a fost nevoit să efectueze astfel o oprire suplimentară la boxe care l-a scos din lupta pentru titlu.

Revenirea lui Raikkonen

Rosberg nu a avut însă locul doi asigurat, întrucât Kimi Raikkonen a optat pentru o strategie diferită, cu un al doilea stint pe pneuri medium şi un stint final pe pneuri soft. Această abordare i-a permis să fie la fel de rapid ca rivalii săi în al doilea stint şi să recupereze cu uşurinţă 1-2 secunde pe tur în faţa lui Rosberg în tururile de final. Acesta din urmă nu a reuşit să facă faţă presiunii şi a comis o eroare de pilotaj de care finlandezului a profitat la maxim pentru a urca pe locul doi.
Raikkonen a obţinut astfel primul podium de după Marele Premiu al Coreei de Sud din 2013, în timp ce Rosberg a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul trei, care îi permite totuşi să revină pe locul doi la general.

Bottas a rezistat atacurilor lui Vettel

Valtteri Bottas a făcut o cursă solitară pe locul cinci, însă oprirea suplimentară a lui Vettel l-a propulsat pe un nesperat loc patru. Pilotul celor de la Williams a rezistat cu brio presiunilor făcute de Vettel la numai o jumătate de secundă în spate, care nu a reuşit să găsească soluţia pentru a recupera o poziţie.
Felipe Massa ar fi putut de asemenea să obţină un rezultat bun, însă o problemă la sistemul electric l-a împiedicat să plece în turul de formare. Obligat să ia startul din pitlane, brazilianul a reuşit totuşi să progreseze suficient de mult pentru a obţine ultimul punct pus în joc.
Daniel Ricciardo a terminat pe locul şase pentru Red Bull Racing la capătul unei curse în care nu s-a evidenţiat prea mult, însă finalul a fost unul cu multe emoţii: motorul Renault a cedat chiar în timp ce australianul trecea linia de start-sosire. În spatele său s-a poziţionat Romain Grosjean, care a câştigat trei poziţii la start, în timp ce Sergio Perez a fost al optulea pentru Force India în faţa lui Daniil Kvyat. Rusul a fost eliminat în prima parte a calificărilor, însă acest lucru nu l-a împiedicat să aducă două puncte importante pentru cvadrupla campioană mondială.

McLaren Honda, la patru secunde de puncte

Plecat de pe locul al 14-lea al grilei de start, Fernando Alonso a coborât pe 15 înainte de a progresa uşor în pluton până pe locul 11. Pilotul echipei McLaren a avut parte de câteva dueluri atractive inclusiv cu fostul său coechipier Massa şi a terminat pe locul 11 la numai patru secunde în spatele acestuia.
Dacă spaniolul a fost aproape să aducă primele puncte pentru McLaren, coechipierul său Jenson Button nu a luat startul în cursă, întrucât mecanicii nu au reuşit să remedieze defecţiunile la sistemul de recuperare a energiei întâmpinate în calificări.
Sauber a ratat încă o dată prezenţa în puncte (Felipe Nasr, locul 12, Marcus Ericsson, locul 14), iar între cei doi s-a intercalat Nico Hulkenberg (Force India). Pastor Maldonado a terminat pe 15 pentru Lotus în faţa celor doi piloţi de la Manor, Will Stevens şi Roberto Merhi. Doar alţi doi piloţi au abandonat în cursă, amândoi de la Toro Rosso şi amândoi cu defecţiuni tehnice: Carlos Sainz Jr şi Max Verstappen.

Bahrain - Rezultate cursă: 

Loc Pilot Echipa Echipa Diferenta
1 Lewis Hamilton Mercedes AMG Petronas F1 Team Mercedes 1h35m05.809s
2 Kimi Raikkonen Scuderia Ferrari Ferrari 3.380s
3 Nico Rosberg Mercedes AMG Petronas F1 Team Mercedes 6.033s
4 Valtteri Bottas Williams Martini Racing Williams/Mercedes 42.957s
5 Sebastian Vettel Scuderia Ferrari Ferrari 43.989s
6 Daniel Ricciardo Infiniti Red Bull Racing Red Bull/Renault 1m01.751s
7 Romain Grosjean Lotus F1 Team Lotus/Mercedes 1m24.763s
8 Sergio Perez Sahara Force India F1 Team Force India/Mercedes 1 Lap
9 Daniil Kvyat Infiniti Red Bull Racing Red Bull/Renault 1 Lap
10 Felipe Massa Williams Martini Racing Williams/Mercedes 1 Lap
11 Fernando Alonso McLaren Honda McLaren/Honda 1 Lap
12 Felipe Nasr Sauber F1 Team Sauber/Ferrari 1 Lap
13 Nico Hulkenberg Sahara Force India F1 Team Force India/Mercedes 1 Lap
14 Marcus Ericsson Sauber F1 Team Sauber/Ferrari 1 Lap
15 Pastor Maldonado Lotus F1 Team Lotus/Mercedes 1 Lap
16 Will Stevens Manor Marussia F1 Team Marussia/Ferrari 2 Laps
17 Roberto Merhi Manor Marussia F1 Team Marussia/Ferrari 3 Laps
- Max Verstappen Scuderia Toro Rosso Toro Rosso/Renault Retirement
- Carlos Sainz Scuderia Toro Rosso Toro Rosso/Renault Retirement
- Jenson Button McLaren Honda McLaren/Honda Not started

Clasament piloti:

Loc Pilot Puncte
1 Lewis Hamilton 93
2 Nico Rosberg 66
3 Sebastian Vettel 65
4 Kimi Raikkonen 42
5 Felipe Massa 31
6 Valtteri Bottas 30
7 Daniel Ricciardo 19
8 Felipe Nasr 14
9 Romain Grosjean 12
10 Nico Hulkenberg 6
11 Max Verstappen 6
12 Carlos Sainz 6
13 Sergio Perez 5
14 Marcus Ericsson 5
15 Daniil Kvyat 4
16 Fernando Alonso 0
17 Jenson Button 0
18 Roberto Merhi 0
19 Will Stevens 0
20 Pastor Maldonado 0

Clasament constructori:

Loc Echipa Puncte
1 Mercedes 159
2 Ferrari 107
3 Williams/Mercedes 61
4 Red Bull/Renault 23
5 Sauber/Ferrari 19
6 Lotus/Mercedes 12
7 Toro Rosso/Renault 12
8 Force India/Mercedes 11
9 McLaren/Honda 0
10 Marussia/Ferrari 0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu