Piloţii vor primi un număr dublu de puncte
pentru ultima cursa a sezonului începând din sezonul 2014, regulă
adoptată de FIA împreună cu echipele din competiţie. Măsura a fost dur
criticată de fani şi de presa internaţională, iar acum a venit rândul
celor de la Red Bull Racing să-şi exprime dezaprobarea pentru acest
proiect.
Christian Horner, şeful Red Bull Racing, afirmă că dublarea punctelor
este o armă cu două tăişuri care va avea ca efect o subevaluare a
performanţelor din restul sezonului.
"Poate funcţiona în favoarea sau împotriva ta. Este
corect să acordăm acest caracter dominant unei curse? Subevaluează ceea
ce ai făcut în restul anului? Eu cred că da. Trebuie să ne gândim cu
atenţie la asta", a declarat britanicul pentru publicaţia Bloomberg.
Teoretic, echipele au ocazia să elimine această regulă în cadrul unei
şedinţe la care vor participa împreună cu FIA în 22 ianuarie. Totuşi, este puţin probabil ca acest subiect să fie dezbătut, întrucât principalul punct pe ordinea de zi va fi implementarea reducerii costurilor pentru sezonul 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu