Sebastian Vettel a devenit în acest an cel mai tânăr cvadruplu campion
mondial din istoria Formulei 1, la capătul unei dominaţii începute în
sezonul 2010. La numai 26 de ani, germanul are în faţă cel puţin
încă 10 ani de carieră în care poate concura pentru o echipă de top,
motiv pentru care coechipierul său Mark Webber anticipează că acesta va
ajunge fără emoţii la şapte titluri mondiale, urmând să-l egaleze sau chiar sa-l depaseasca astfel
pe Michael Schumacher.
În plus, el susţine că succesul lui Vettel nu se
datorează doar calităţilor monopostului Red Bull.
"Vettel este fenomenal. Cred că va atinge fără
probleme cele şapte titluri mondiale ale lui Schumacher. Vettel a
câştigat multe curse când monopostul a fost bun, dar a câştigat multe
curse şi când monopostul nu a fost atât de bun. Vettel este ca Alain
Prost, dar are turul de calificare la degetul său mic. Este
impresionant. În plus, cu greu comite o greşeală. Nu ţine totul de
monopost", a declarat el în cadrul unui amplu interviu acordat publicaţiei britanice Daily Mail.
Pe de altă parte, Webber susţine că nu se aştepta să aibă parte de
o carieră de 12 ani în Formula 1, cu atât mai mult cu cât a nu a avut
parte de accidentari grave care să-l ţină departe de circuit.
"Sunt mândru că am lipsit o singură sesiune în
12 ani de curse şi teste, când am avut o coastă ruptă. Nu mi-am imaginat
niciodată că voi fi aici atât de mult timp, dar este în natura omului
să-şi dorească mai mult. Vreau încă o victorie din aceste ultime două
curse în Formula 1", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu