Pilotul englez al celor de la Mercedes GP Lewis Hamilton a plecat duminică pentru a treia oară din pole position,
însă nu a reuşit nici de această dată să fructifice acest rezultat în
cursă, obţinând doar locul cinci la Nurburgring după un ritm modest
cauzat în special de pneuri.
Vizibil afectat de regresul înregistrat, britanicul pare că a renunţat deja la victorii şi la lupta pentru titlul mondial.
"Ar fi bine să obţinem o victorie, dar în acest
moment nu simt că se va întâmpla asta. Norocul nu este de partea mea,
dar cine ştie. Poate la un moment dat o voi obţine. Nu mă mai gândesc
nici la campionat, nu are niciun rost când Sebastian Vettel este la
aproape 60 de puncte în faţă (n.r - diferenţa reală este de 58 de
puncte). Trebuie să muncim foarte mult, trebuie ca norocul să fie un pic
de partea noastră şi poate vom reuşi. Dar cine ştie?", a declarat el.
Coechipierul său Nico Rosberg a terminat doar pe locul nouă după
ce a luat startul de pe 11 în urma unei greşeli de strategie din partea
echipei. La fel ca şi Hamilton, germanul a evidenţiat problemele cu
pneurile şi crede că acestea au fost cauzate de vremea călduroasă.
"Monopostul nu a fost uşor de pilotat. Ne-am
chinuit cu pneurile spate şi nu am putut avea acelaşi ritm ca băieţii
din frunte. Dar a fost plăcut când am schimbat pneurile şi am putut
forţa pentru a câştiga câteva puncte. Trebuie să înţelegem un pic mai
mult noile pneuri pentru că se pare că noua construcţie a schimbat
lucrurile, în special în condiţii de căldură", a precizat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu