Plecat din pole position, Nico Rosberg nu a mai înregistrat problemele cu pneurile din precedentele două curse şi şi-a păstrat poziţia de lider pe tot parcursul cursei, reuşind să treacă cu bine de prima intrare la boxe, de cele două intrări ale Safety Car-ului pe circuit şi de întreruperea de aproape 20 de minute a cursei după un incident între Max Chilton şi Pastor Maldonado.
Lewis Hamilton părea capabil să completeze performanţa coechipierului său cu un loc doi, însă prima intrare a Safety Car-ului din turul 30 i-au forţat pe piloţii Mercedes să intre simultan la boxe. Din acest motiv, britanicul a pierdut timp preţios şi a fost depăşit de Sebastian Vettel şi Mark Webber, care au progresat astfel pe locurile doi şi trei fără să iasă în evidenţă prin manevre de depăşire.
Hamilton a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul patru, însă atât acest rezultat, cât şi victoria lui Rosberg sunt sub semnul întrebării după ce Red Bull Racing a înaintat un protest oficial cu privire la testul privat efectuat de germani după cursă de la Barcelona. Un verdict al comisarilor de cursă de la Monaco este aşteptat în cursul acestei zile.
PEREZ ŞI SUTIL, ARTIZANII DEPĂŞIRILOR
Sergio Perez a fost unul dintre protagoniştii cursei după ce a impresionat prin depăşirile succesive efectuate în timpul cursei împotriva coechipierului Jenson Button şi a lui Fernando Alonso, care a fost nevoit să-i cedeze poziţia după ce a tăiat şicana de la ieşirea din tunel. Totuşi, în încercarea de a obţine locul cinci, mexicanul s-a acroşat cu Kimi Raikkonen şi a fost nevoit să abandoneze, în timp ce pilotul echipei Lotus a intrat la boxe, a revenit pe locul 16 şi a terminat pe 10 după o serie rapidă de depăşiri datorate pneurilor semnificativ mai rapide. Adrian Sutil a profitat cel mai mult de incidentul Perez-Raikkonen şi a terminat pe locul cinci la capătul unei curse în care i-a depăşit pe Button şi Alonso prin manevre similare în acul de păr. Jean-Eric Vergne a obţinut un nesperat locul opt pentru Toro Rosso, urmat de Paul di Resta la volanul celui de-al doilea monopost Force India.ACCIDENTE TIPICE PENTRU MONACO
Aşa cum era de aşteptat, Monaco a oferit numeroase incidente care au necesit neutralizarea cursei. Tonul a fost dat de Felipe Massa, care în turul 30 a suferit un accident identic cu cel din antrenamentele de sâmbătă şi, după ce a abandonat lovind glisierele metalice, a generat prima apariţie a Safety Car-ului. Cursa s-a reluat în turul 39, dar a fost întreruptă timp de aproape 20 de minute în turul 46 după un acroşaj intre Max Chilton şi Pastor Maldonado. Pilotul Williams s-a lovit puternic de parapeţii din virajul Tabac, care au căzut pe circuit pe aproape toată lăţimea pistei. Piloţii au profitat de ocazie pentru a schimba pneurile, Raikkonen fiind singurul din top 10 care a ales pneurile soft, însă în turul 62 maşina de siguranţă a revenit pe circuit după ce Romain Grosjean l-a lovit din spate pe Daniel Ricciardo, amândoi fiind nevoiţi să abandoneze.În total, şapte piloţi au fost nevoiţi să abandoneze la Monaco: Charles Pic (Marussia), Massa, Maldonado, Bianchi, Ricciardo, Grosjean şi Perez, însă ultimul a fost considerat clasat pentru că a parcurs peste 90% din distanţa cursei. Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Vettel, care a fost cronometrat cu 1:16.577 în turul 77.
MONACO - REZULTATE CURSE
1. Rosberg Mercedes 2. Vettel Red Bull-Renault 3. Webber Red Bull-Renault 4. Hamilton Mercedes 5. Sutil Force India-Mercedes 6. Button McLaren-Mercedes 7. Alonso Ferrari 8. Vergne Toro Rosso-Ferrari 9. Di Resta Force India-Mercedes 10. Raikkonen Lotus-Renault 11. Hulkenberg Sauber-Ferrari 12. Bottas Williams-Renault 13. Gutierrez Sauber-Ferrari 14. Chilton Marussia-Cosworth 15. van der Garde Caterham-Renault DNF. Perez McLaren-Mercedes DNF. Grosjean Lotus-Renault DNF. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari DNF. Bianchi Marussia-Cosworth DNF. Maldonado Williams-Renault DNF. Massa Ferrari DNF. Pic Caterham-Renault World Championship standings, round 6: Drivers: Constructors: 1. Vettel 107 1. Red Bull-Renault 164 2. Raikkonen 86 2. Ferrari 123 3. Alonso 78 3. Lotus-Renault 112 4. Hamilton 62 4. Mercedes 109 5. Webber 57 5. Force India-Mercedes 44 6. Rosberg 47 6. McLaren-Mercedes 37 7. Massa 45 7. Toro Rosso-Ferrari 12 8. Di Resta 28 8. Sauber-Ferrari 5 9. Grosjean 26 10. Button 25 11. Sutil 16 12. Perez 12 13. Ricciardo 7 14. Hulkenberg 5 15. Vergne 5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu