miercuri, 20 martie 2013

Doua zone DRS anuntate pentru Sepang !

 Forul mondial îşi respectă promisiunea de a introduce două zone de utilizare pentru tehnologia Drag Reduction System (DRS) în sezonul 2013.

Astfel, spre deosebire de precedentele două sezoane, circuitul de la Sepang va beneficia de două zone DRS, fiecare dintre acestea urmând să aibă propriul punct de detecţie.
Prima zonă DRS este pe linia dreaptă care duce spre ultimul viraj, punctul de detecţie pentru aceasta fiind stabilit între virajele 12 şi 13. Cea de-a doua zonă DRS, care a existat şi anul trecut, este chiar pe lunga linie de start-sosire, cu punctul de detecţie poziţionat în virajul 15.
Noua structură a regulamentului DRS pentru Sepang are potenţialul de a oferi spectacol, întrucât un pilot care depăşeşte cu DRS în prima zonă ar putea fi atacat de pilotul proaspăt depăşit în a doua zonă, ca urmare a faptului că ambele zone DRS au puncte de detecţie.
Conform regulamentului din acest sezon, sistemul DRS poate fi utilizat numai pe cele două zone desemnate atât în cursă, cât şi în calificări.

Circuitul de la Sepang va avea doua zone DRS
Sursa : www.automarket.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu