Germanul anticipează că pilotul echipei Red Bull Racing are potenţialul de a egala şi poate chiar depăşi recordul de şapte titluri mondiale deţinut de Michael Schumacher.
"Cu siguranţă are o şansă. Este unul dintre numele mari ale Formulei 1. Dacă totul merge bine, Vettel are încă 10 ani în faţă. Juan Manuel Fangio a dominat în era lui, Schumacher a dominat în era lui şi, după această performanţă, aş spune că Vettel are o şansă bună să devină unul dintre eroii care au dominat cu adevărat, nu numai pentru un sezon, ci pentru patru sau cinci", a declarat el pentru postul britanic de televiziune BBC Sport.
"Când l-am pus în monopost a existat un risc, dar ni l-am asumat pentru că nu luptăm pentru titlu. I-am spus să o ia uşor şi asta a făcut. La start s-a văzut că nu este experimentat, pentru că era foarte precaut. A încercat să nu deterioreze monopostul, a pierdut câteva poziţii, dar apoi a avut o cursă bună. Se vedea deja că va fi un bun pilot de Formula 1", a adăugat el.
Sursa : www.automarket.ro ; BBC Sport
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu