marți, 20 noiembrie 2012

Hamilton : "Tocmai l-am învins pe cel despre care se presupune că este cel mai bun" !

"Cred că mi-am pus amprenta în sport şi am demonstrat că am acelaşi statut ca şi alţii. Chiar dacă nu lupt pentru primul sau al doilea loc în campionat, încă ştiu cum să pilotez. Tocmai l-am învins pe cel despre care se presupune că este cel mai bun. Cred că am pilotat cel mai bine în acest an şi am devenit din ce în ce mai puternic, iar aceasta a fost cea mai bună performanţă a anului. Este un sentiment grozav să fiu capabil să forţez, să nu comit greşeli, să-l vânez pe Vettel şi să-l provoc să greşească", a declarat el pentru postul britanic de televiziune SkySports.
Hamilton

 Totuşi, Hamilton şi-a exprimat dezamăgirea că nu poate lupta pentru titlul mondial în acest sezon, afirmând că principalul obstacol în acest sens a fost fiabilitatea precară a monopostului în a doua jumătate a sezonului.

"Se spune că eşti atât de bun pe cât în ultima cursă. Ar fi frumos să lupt pentru titlu, dar asta este situaţia şi trebuie să fiu recunoscător pentru ceea ce am obţinut. Am fi avut mult mai multe victorii dacă nu am fi avut problemele pe care le-am avut. Dar această victorie face ca totul să dispară şi ne permite să mergem înainte cu un zâmbet", a mai precizat el.
Surse : www.automarket.roSkySports

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu