Germanul Timo Glock şi-a prelungit în luna iulie a anului trecut contractul cu Marussia până la sfârşitul sezonului 2014, însă presa internaţională a speculat că el ar putea deveni o ţintă atractivă pentru o echipă de la mijlocul plutonului în perspectiva sezonului viitor, pe baza rezultatelor obţinute în trecut la Toyota.
Astfel , germanul a dat asigurări că-şi va respecta contractul şi că va concura pentru Marussia şi în 2013. "Da, este corect, ştiu care este viitorul meu", a declarat el.
În plus, Glock susţine că nu regretă decizia de a se alătura uneia dintre cele mai slabe echipe de pe grila de start, în ciuda faptului că a primit o ofertă din partea celor de la Renault la sfârşitul sezonului 2009, imediat după ce Toyota şi-a anunţat retragerea din Formula1. Ulterior, Renault s-a transformat în Lotus şi a ajuns în prezent să lupte pentru victorie cu McLaren, Ferrari şi Red Bull.
Cel mai probabil, Glock a refuzat oferta de la Renault din cauza speculaţiilor insistente care circulau la vremea respectivă cu privire la retragerea constructorului francez din Formula1 ca urmare a scandalului Crashgate de la Marele Premiu al statului Singapore din 2008.
Via GMM ; www.automarket.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu