luni, 28 mai 2012

Red Bull implicata din nou in scandal tehnic !

Red Bull, suspectată din nou de încălcarea regulamentului tehnic

Echipa Red Bull Racing este acuzată că utilizează o podea neregulamentară pentru monopostul RB8, iar FIA speră să pună capăt acestei controverse într-o întâlnire care va avea loc luni dimineaţă.
 
Red Bull Racing este implicată încă o dată într-un scandal referitor la modul în care interpretează regulamentul tehnic. De data aceasta, cel puţin trei echipe consideră că podeaua monopostului RB8 include o 'gaură' în partea din spate, lucru interzis de regulamentul tehnic.
Aparent, spaţiul liber din podea are rolul de a creşte forţa de apăsare aerodinamică a punţii spate prin creşterea fluxului de aer dintre pneuri şi eleron. Red Bull utilizează acest design începând cu Marele Premiu al statului Bahrain şi a fost deja aprobat de FIA, însă Ferrari, McLaren şi Mercedes suspectează că soluţia adoptată de echipa austriacă nu respectă regulamentul tehnic.
"(Problema) a apărut prima oară în Bahrain şi avem o scrisoare din partea lui Charlie Whiting (n.r - directorul de curse al FIA) în care spună că este convins că este legal", a precizat Adrian Newey, directorul tehnic al Red Bull.
La rândul său, Şeful Christian Horner susţine că acuzaţiile vin strict pe fondul succesului pe care l-a avut oechipa la Monaco. "Masina respectă regulamentul, suntem mulţumiţi de asta. Este în natura Formulei1 să existe plângeri când ai un monopost competitiv", a explicat britanicul.
La finalul cursei de la Monaco, Paddy Lowe, directorul departamentului de inginerie al McLaren, s-a întâlnit cu Pat Fry, directorul tehnic al Scuderiei Ferrari, pentru a analiza posibilitatea de a înainta un protest oficial împotriva celor de la Red Bull.
În cele din urmă, cele două părţi au decis să nu facă protest, întrucât acest lucru ar fi condus la suspendarea rezultatelor din cursă.
În schimb, reprezentaţii celor patru echipe se vor întâlni luni dimineaţă la Monaco pentru ca Ferrari, McLaren şi Mercedes să-şi spună punctul de vedere în această privinţă. În cazul în care echipele vor convinge FIA că podeaua monopostului RB8 nu este regulamentară, Red Bull va fi nevoită să schimbe designul, fără însă ca victoria de la Monaco să fie pusă în pericol.
Via | BBC Sport | Adam Cooper ; www.automarket.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu