duminică, 8 mai 2011

Vettel cucereste Turcia !

Sebastian Vettel a câştigat fără emoţii cursa de la Istanbul şi a fost secondat de coechipierul său de la Red Bull, Mark Webber, în timp ce Ferrari a obţinut primul podium al sezonului prin Fernando Alonso.
Marele Premiu al Turciei a oferit o nouă doză de spectacol în Formula 1, într-o cursă în care numărul depăşirilor a fost mult mai mare decât în sezonul precedent şi la un nivel comparabil cu cele din China. Chiar dacă piloţii au adoptat în general strategii foarte asemănătoare cu patru opriri la boxe, aripa spate ajustabilă şi sistemul KERS au asigurat spectacolul pe tot parcursul cursei.

Plecat de pe prima poziţie a grilei de start după pole position-ul realizat sâmbătă, Sebastian Vettel a avut de îndeplinit o simplă formalitate în Marele Premiu al Turciei. Campionul mondial a condus cursa fără niciun fel de emoţii şi, la capătul unei strategii cu patru opriri la boxe efectuate impecabil în care a cedat doar sporadic poziţia de lider la primul pitstop, a trecut primul linia de sosire.

Performanţa germanului a fost completată de coechipierul său Mark Webber, care a terminat pe locul doi chiar dacă la start a pierdut această poziţie în faţa lui Nico Rosberg. Australianul a revenit însă pe doi în turul şase datorită aripii spate ajustabile, pentru ca în turul 30 să fie depăşit de Fernando Alonso. Totuşi, Webber şi-a recăpătat poziţia câştigată în calificări cu numai şase tururi înainte de final, depăşindu-l la rândul său pe Alonso.

Spaniolul a adus însă primul podium pentru Ferrari din acest sezon competiţional, la capătul unei curse în care i-a depăşit pe Lewis Hamilton şi Rosberg în primele tururi, chiar dacă în cele din urmă i-a cedat poziţia a doua lui Webber.

Lewis Hamilton a terminat doar pe locul patru la capătul unei curse pline de incidente. Pilotul echipei McLaren a fost depăşit la start de Alonso şi Jenson Button, pentru ca ulterior să aibă un duel spectaculos cu coechipierul său înainte de a-l depăşi pe Felipe Massa pe linia standurilor la prima intrare la boxe. Ulterior, britanicul l-a depăşit şi pe Rosberg şi a trecut linia de sosire pe locul patru în ciuda unui pitstop foarte lent la a patra intrare la boxe.

O cursă dezamăgitoare a avut şi Rosberg, care a terminat doar pe locul cinci chiar dacă la start l-a devansat pe Webber. Pilotul echipei Mercedes GP a fost depăşit succesiv de Hamilton, Felipe Massa şi Button, însă a terminat în fata ultimilor doi.

Renault a obţinut locurile şapte şi opt prin Nick Heidfeld şi Vitaly Petrov, în timp ce Sebastien Buemi a obţinut un loc nouă pentru Toro Rosso. Ultimul punct pus în joc a fost adjudecat de Kamui Kobayashi, care a impresionat din nou prin numărul mare de depăşiri după ce a plecat de pe ultima poziţie a grilei de start şi a efectuat doar trei opriri la boxe.

Massa a terminat doar pe locul 11, în faţa unui Michael Schumacher care a avut din nou numeroase probleme, fiind nevoit să intre la boxe încă din primul tur în urma unui acroşaj cu Petrov. Ulterior, germanul a fost depăşit inclusiv de Buemi şi de fostul său coechipier de la Ferrari. Singurul abandon al cursei a fost trecut în dreptul lui Paul di Resta de la Force India, în timp ce Timo Glock nu a reuşit să ia startul în cursă din cauza unor defecţiuni la cutia de viteze. Cel mai bun timp în cursa a fost realizat de Mark Webber, care a fost cronometrat cu 1:29.703 în turul 48.



Marele Premiu al Turciei - Rezultate cursa
PROVISIONAL RACE RESULTS
1. Vettel Red Bull-Renault 1h30:17.558
2. Webber Red Bull-Renault + 8.807
3. Alonso Ferrari + 10.075
4. Hamilton McLaren-Mercedes + 40.232
5. Rosberg Mercedes + 47.539
6. Button McLaren-Mercedes + 59.431
7. Heidfeld Renault + 1:00.857
8. Petrov Renault + 1:08.168
9. Buemi Toro Rosso-Ferrari + 1:09.300
10. Kobayashi Sauber-Ferrari + 1:18.000
11. Massa Ferrari + 1:19.800
12. Schumacher Mercedes + 1:25.400
13. Sutil Force India-Mercedes + 1 lap
14. Perez Sauber-Ferrari + 1 lap
15. Barrichello Williams-Cosworth + 1 lap
16. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari + 1 lap
17. Maldonado Williams-Cosworth + 1 lap
18. Trulli Lotus-Renault + 1 lap
19. Kovalainen Lotus-Renault + 2 laps
20. D'Ambrosio Virgin-Cosworth + 2 laps
21. Karthikeyan HRT-Cosworth + 3 laps
22. Liuzzi HRT-Cosworth + 5 laps

Fastest lap: Webber, 1:29.703

Not classified/retirements: Driver Team On lap
Di Resta Force India-Mercedes 45
Glock Virgin-Cosworth 1


World Championship standings, round 4: Drivers: Constructors:
1. Vettel 93 1. Red Bull-Renault 148
2. Hamilton 59 2. McLaren-Mercedes 105
3. Webber 55 3. Ferrari 65
4. Button 46 4. Renault 42
5. Alonso 41 5. Mercedes 26
6. Massa 24 6. Sauber-Ferrari 8
7. Petrov 21 7. Toro Rosso-Ferrari 6
8. Heidfeld 21 8. Force India-Mercedes 4
9. Rosberg 20
10. Kobayashi 8
11. Buemi 6
12. Schumacher 6
13. Sutil 2
14. Di Resta 2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu