duminică, 12 aprilie 2015

Hamilton a câştigat M.P. al Chinei editia 2015 !

Circuitul de la Shanghai este considerat unul destul de permisiv pentru depăşiri, însă Marele Premiu al Chinei nu a oferit practic niciun duel între primii patru clasaţi, întrucât startul şi strategiile opririlor la boxe au jucat un riol esenţial. Lewis Hamilton şi-a păstrat prima poziţie la start în faţa lui Nico Rosberg şi a lui Sebastian Vettel, parţial datorită plasării monopostului pe grilă cu partea frontală spre interiorul pistei.
Hamilton

Valtteri Bottas l-a depăşit iniţial pe Felipe Massa, însă protagonistul startului a fost Kimi Raikkonen, care a trecut de ambii piloţi de la Williams şi a urcat astfel pe locul patru. A fost momentul în care Massa a profitat şi a trecut la rândul său de Bottas, iar cursa s-a transformat într-o luptă tactică decisă la boxe.

Două serii identice de opriri la boxe

În primul stint, Hamilton a păstrat un avans de 2 secunde în faţa lui Rosberg, aflat la rândul său la circa 1.6 secunde în faţa lui Vettel, cu Raikkonen în spate. Înainte de prima intrare la boxe şi aflat sub o uşoară presiune din partea lui Vettel, Rosberg a insistat că nu se poate aproapia mai mult de coechipierul său fără să degradeze pneurile, motiv pentru care Mercedes i-a solicitat lui Hamilton să-şi îmbunătăţească ritmul.
Prima serie de intrări la boxe din tururile 14-17 nu a produs însă nicio schimbare majoră: toţi cei patru piloţi din frunte au înlocuit pneurile soft cu un set nou de aceeaşi specificaţie şi au petrecut la standuri între 2.3-2.8 secunde. A urmat un stint lipsit de sare de piper şi o a doua serie de intrări la boxe în tururile 31-35. De data aceasta, toţi cei patru piloţi au înlocuit pneurile soft cu cauciucurile medium în 2.5-2.9 secunde şi au revenit pe circuit în aceeaşi configuraţie.
Diferenţele dintre piloţi au crescut însă considerabil, iar Raikkonen a încercat să se apropie de Vettel pentru a iniţia un atac asupra lui Vettel pentru ultimul loc pe podium, însă un abandon suferit de Max Verstappen pe linia de start-sosire cu două tururi înainte de final a necesitat intervenţia Safety Car-ului, astfel că Hamilton a văzut la pas steagul cu pătraţele în faţa lui Rosberg, Vettel şi Raikkonen.
Hamilton a obţinut astfel a doua victorie a sezonului, care îi permite să-şi consolideze prima poziţie în clasamentul general. Prin locul doi obţinut, Rosberg reduce diferenţa care îl separă pe Vettel la numai patru puncte, însă acum are de recuperat 17 puncte faţă de Hamilton. 

Strategii diferite şi câteva dueluri în pluton


În spatele plutonului fruntaş, următorii şase piloţi au optat pentru pentru o strategie diferită de cea a primilor patru piloţi şi au utilizat seturi noi de cauciucuri medium inclusiv pentru al doilea stint. Prin prisma acestei strategii, piloţii echipei Williams nu au avut nicio şansă să lupte cu Ferrari, însă Massa şi Bottas au concurat fără emoţii pe locurile cinci şi, respectiv, şase. Romain Grosjean a obţinut primele puncte pentru Lotus după ce a ocupat locul şapte, însă francezul a avut emoţii inclusiv cu coechipierul său Pastor Maldonado. Venezueleanul a avut un start bun în care i-a depăşit pe ambii piloţi de la Sauber, iar la primul pitstop a trecut de coechipierul său, însă o greşeală la intrarea în pitlane pentru al doilea schimb şi un acroşaj cu Jenson Button spre finalul cursei l-au forţat să abandoneze.
În spatele lui Grosjean, Max Verstappen a făcut o nouă cursă excelentă şi se îndrepta spre ocuparea locului opt în momentul în care a fost nevoit să abandoneze pe linia dreaptă de start-sosire din cauza unei defecţiuni la motor. Sauber şi Red Bull Racing au luptat pentru ultimele puncte puse în joc.
Daniel Ricciardo a ratat complet startul şi a coborât până pe poziţia a 17-a, însă a progresat constant şi a ajuns la un moment dat chiar în spatele coechipierului său, Daniil Kvyat. Întrucât rusul era pe o strategie diferită cu pneuri medium, echipa i-a sugerat să-l lase pe australian să-l depăşească, însă a cedat destul de greu după ce au fost la un pas de acroşaj.
Daniel Ricciardo a ratat complet startul şi a coborât până pe poziţia a 17-a.

Ricciardo a reuşit ulterior să câştige cu dificultate un duel cu Marcus Ericsson, însă a terminat pe locul nouă în spatele celuilalt pilot Sauber, Felipe Nasr. Sergio Perez a ocupat locul 11 pentru Force India, în faţa celor doi piloţi ai echipei McLaren Honda, Fernando Alonso şi Jenson Button. Aceştia din urmă au fost implicaţi în mai multe dueluri pe parcursul cursei, iar Alonso a terminat în faţa coechipierului său după incidentul acestuia din urmă cu Maldonado, care va fi analizat de comisari după cursă. Carlos Sainz Jr, a terminat pe 14 după o ieşire largă în decor în primul tur, iar ultimele două locuri au fost ocupate de Manor prin Will Stevens şi Roberto Merhi.
Pe lângă Maldonado şi Verstappen, Kvyat a abandonat de asemenea cu probleme la motor, în timp ce Nico Hulkenberg s-a retras prematur cu o defecţiune la cutia de viteze.

China - Rezultate cursa:

Loc Pilot Echipa Diferenta
1 Lewis Hamilton Mercedes 1h39m42.008s
2 Nico Rosberg Mercedes 0.714s
3 Sebastian Vettel Ferrari 2.988s
4 Kimi Raikkonen Ferrari 3.835s
5 Felipe Massa Williams/Mercedes 8.544s
6 Valtteri Bottas Williams/Mercedes 9.885s
7 Romain Grosjean Lotus/Mercedes 19.008s
8 Felipe Nasr Sauber/Ferrari 22.625s
9 Daniel Ricciardo Red Bull/Renault 32.117s
10 Marcus Ericsson Sauber/Ferrari 1 tur
11 Sergio Perez Force India/Mercedes 1 tur
12 Fernando Alonso McLaren/Honda 1 tur
13 Jenson Button McLaren/Honda 1 tur
14 Carlos Sainz Toro Rosso/Renault 1 tur
15 Will Stevens Marussia/Ferrari 2 tururi
16 Roberto Merhi Marussia/Ferrari 2 tururi
17 Max Verstappen Toro Rosso/Renault 4 tururi
- Pastor Maldonado Lotus/Mercedes abandon
- Daniil Kvyat Red Bull/Renault abandon
- Nico Hulkenberg Force India/Mercedes abandon

Clasament piloti:

Loc Pilot Puncte
1 Lewis Hamilton 68
2 Sebastian Vettel 55
3 Nico Rosberg 51
4 Felipe Massa 30
5 Kimi Raikkonen 24
6 Valtteri Bottas 18
7 Felipe Nasr 14
8 Daniel Ricciardo 11
9 Romain Grosjean 6
10 Nico Hulkenberg 6
11 Max Verstappen 6
12 Carlos Sainz 6
13 Marcus Ericsson 5
14 Daniil Kvyat 2
15 Sergio Perez 1
16 Jenson Button 0
17 Fernando Alonso 0
18 Roberto Merhi 0
19 Will Stevens 0

Clasament constructori:

Loc Echipa Puncte
1 Mercedes 119
2 Ferrari 79
3 Williams/Mercedes 48
4 Sauber/Ferrari 19
5 Red Bull/Renault 13
6 Toro Rosso/Renault 12
7 Force India/Mercedes 7
8 Lotus/Mercedes 6
9 McLaren/Honda 0
10 Marussia/Ferrari 0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu