joi, 5 februarie 2015

Teste Jerez 2015 - a patra zi !

Scuderia Ferrari a încheiat pe prima poziţie ultima zi de teste din cadrul sesiunii de la Jerez şi a confirmat astfel parcursul bun de pe tot parcursul săptămânii. Kimi Raikkonen a stabilit timpul de referinţă după ce a fost cronometrat cu 1:20.841 fără să întâmpine defecţiuni tehnice majore pe parcursul zilei.
Teste Jerez, ziua 4


La rândul lor, cei de la Sauber au ocupat poziţia secundă prin suedezul Marcus Ericsson, aflat la peste o secundă în spatele finladenzului. Echipa elveţiană ocupase acelaşi loc şi în primele două zile, iar marţi reuşise chiar să stabilească cel mai bun timp prin Felipe Nasr.
Mercedes şi-a adjudecat locul trei prin Lewis Hamilton, care s-a poziţionat la 1.3 secunde în spatele lui Raikkonen, în timp Max Verstappen a ocupat locul patru la volanul monopostului Toro Rosso. Clasamentul a fost completat de Felipe Massa (Williams) şi Romain Grosjean, al cărui monopost Lotus a suferit o aparentă defecţiune la motor cu mai mult de o oră înainte de finalul sesiunii.
Red Bull Racing şi McLaren au avut parte de o dimineaţă plină de defecţiuni tehnice. Mai întâi, Daniil Kvyat a întrerupt testele din cauza unei defecţiuni la sistemul ERS, iar Jenson Button a petrecut mult timp în garaj din cauza unor noi defecţiuni la motorul Honda.
Totuşi, ambii piloţi au fost semnificativ mai productivi pe parcursul după-amiezii: Red Bull a parcurs 63 de tururi, iar McLaren 35, cu trei mai multe decât în ziua precedentă.
Mercedes a fost din nou echipa cu cel mai mare număr de tururi parcurse (116), în timp ce Ferrari şi Sauber au trecut de asemenea de pragul psihologic de 100 de tururi.

Teste Jerez - Rezultate ziua 4:  

Loc Pilot Echipa Timp Diferenta Tururi
1 Kimi Raikkonen Ferrari 1m20.841s - 106
2 Marcus Ericsson Sauber/Ferrari 1m22.019s 1.178s 112
3 Lewis Hamilton Mercedes 1m22.172s 1.331s 116
4 Max Verstappen Toro Rosso/Renault 1m22.553s 1.712s 97
5 Felipe Massa Williams/Mercedes 1m23.116s 2.275s 73
6 Romain Grosjean Lotus/Mercedes 1m23.802s 2.961s 53
7 Daniil Kvyat Red Bull/Renault 1m23.975s 3.134s 63
8 Jenson Button McLaren/Honda 1m27.660s 6.819s 35

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu