sâmbătă, 7 iunie 2014

Canada 2014 : Rosberg in pole position !

Nico Rosberg a obţinut sâmbătă pe circuitul de la Montreal al doilea pole position consecutiv şi al treilea din acest sezon, după o luptă pasionantă şi tensionată cu coechipierul său Lewis Hamilton.Pilotul echipei Mercedes a reuşit această performanţă după ce a fost cronometrat 1:14.874, în timp ce britanicul s-a poziţionat pe locul doi la numai 0.079 secunde în spatele său. Rezultatul este cu atât mai important pentru german cu cât Hamilton era considerat favorit înaintea sesiunii, dar mai ales prin prisma faptului că depăşirile sunt relativ dificile pe circuitul îngust din Canada.



Contrar aşteptărilor, Sebastian Vettel a fost cel mai bun din restul plutonului şi a plasat monopostul Red Bull Racing pe locul trei, astfel că rivalii de la Williams, avantajaţi de puterea mai mare a motoarelor Mercedes, s-au mulţumit cu locurile patru şi cinci obţinute de Valtteri Bottas şi Felipe Massa. În plus, cvadruplul campion mondial a reuşit cu un ultimul tur rapid să-l devanseze şi pe coechipierul său Daniel Ricciardo, care va pleca de pe locul şase.
La finalul antrenamentelor de vineri, Ferrari părea principala favorită să lupte pentru ultimul loc pe podium, însă italienii au dezamăgit în calificări: Fernando Alonso a stabilit doar al şaptelea timp, la aproape o secundă în spatele lui Rosberg, în timp ce Kimi Raikkonen a fost cel mai lent în Q3 şi va pleca de pe 10. Între cei doi s-au intercalat Jean-Eric Vergne (Toro Rosso) şi Jenson Button (McLaren).

Q2: Diferenţe minime între piloţi

A doua parte a calificărilor a fost una echilibrată, diferenţa dintre locul opt şi locul 12 fiind de o singură zecime. Primul sub linie a fost Nico Hulkenberg de la Force India, care va pleca de pe locul 11 din faţa lui Kevin Magnussen (McLaren) şi a coechipierul său Sergio Perez.
Cea mai bună clasare a celor de la Lotus a fost un loc 14 obţinut de Romain Grosjean, care va fi urmat pe grila de Daniil Kvyat (Toro Rosso) şi Adrian Sutil (Sauber).

Q1: Multe incidente

Esteban Gutierrez nu a putut lua startul în calificări în urma accidentului suferit în ultima sesiune de antrenamente.

Pastor Maldonado a fost primul pilot sub linie la finalul primei părţi a calificărilor şi va pleca de pe locul 17, însă oricum nu ar fi putut participa în Q2 după ce a oprit monopostul pe drumul de ieşire din virajul trei, cel mai probabil în urma unei defecţiuni tehnice. Pilotul echipei Lotus a fost urmat de Max Chilton şi Jules Bianchi de la Marussia, în timp ce Caterham a fost din nou lovită de probleme. Kamui Kobayashi a terminat pe 20, dar va fi penalizat cu cinci poziţii pe grila de start pentru schimbarea cutiei de viteze, în timp ce Marcus Ericsson a fost cel mai lent şi a încheiat prematur sesiunea după ce a lovit zidul de la ieşirea din virajul nouă.
Esteban Gutierrez nu a putut lua startul în calificări, întrucât partea frontală a şasiului Sauber a fost avariată semnificativ în urma accidentului suferit în ultima sesiune de antrenamente. Conform regulamentului, echipa are dreptul de a construi un nou monopost cu care mexicanul să concureze în cursa de duminică.
Marele Premiu al Canadei va avea loc duminica cu începere de la ora 21:00, ora României.

Canada - Rezultate calificări:

 1. Nico Rosberg          Mercedes             1m14.874s         
 2. Lewis Hamilton        Mercedes             1m14.953s  +0.079s 
 3. Sebastian Vettel      Red Bull-Renault     1m15.548s  +0.674s 
 4. Valtteri Bottas       Williams-Mercedes    1m15.550s  +0.676s 
 5. Felipe Massa          Williams-Mercedes    1m15.578s  +0.704s 
 6. Daniel Ricciardo      Red Bull-Renault     1m15.589s  +0.715s 
 7. Fernando Alonso       Ferrari              1m15.814s  +0.940s 
 8. Jean-Eric Vergne      Toro Rosso-Renault   1m16.162s  +1.288s 
 9. Jenson Button         McLaren-Mercedes     1m16.182s  +1.308s 
10. Kimi Raikkonen        Ferrari              1m16.214s  +1.340s 
Q2 cut-off time: 1m16.255s Gap **
11. Nico Hulkenberg       Force India-Mercedes 1m16.300s  +1.246s
12. Kevin Magnussen       McLaren-Mercedes     1m16.310s  +1.256s
13. Sergio Perez          Force India-Mercedes 1m16.472s  +1.418s
14. Romain Grosjean       Lotus-Renault        1m16.687s  +1.633s
15. Daniil Kvyat          Toro Rosso-Renault   1m16.713s  +1.659s
16. Adrian Sutil          Sauber-Ferrari       1m17.314s  +2.260s
Q1 cut-off time: 1m18.235s Gap *
17. Pastor Maldonado      Lotus-Renault        1m18.328s  +2.578s
18. Max Chilton           Marussia-Ferrari     1m18.348s  +2.598s
19. Jules Bianchi         Marussia-Ferrari     1m18.359s  +2.609s
20. Kamui Kobayashi       Caterham-Renault     1m19.278s  +3.528s
21. Marcus Ericsson       Caterham-Renault     1m19.820s  +4.070s
22. Esteban Gutierrez     Sauber-Ferrari       no time

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu