Scuderia Ferrari nu a
ieşit în evidenţă în cele patru sesiuni de teste premergătoare noului
sezon, însă a demonstrat o bună fiabilitate a monopostului şi a efectua
simulări de cursă atât cu Fernando Alonso, cât şi cu Kimi Raikkonen. Şeful Stefano Domenicali consideră că Ferrari este pe locul trei
într-un clasament neoficial al testelor şi anticipează ca rivalii de la
Mercedes şi Williams sunt în faţa Scuderiei.
"Din ceea ce am văzut până acum, sunt două echipe în frunte, Mercedes şi Williams. După ele am putea fi noi", a declarat italianul.
Pe de altă parte, Domenicali anticipează că echipele vor introduce
numeroase update-uri în fiecare dintre primele curse ale sezonului,
element care va conduce la o repoziţionare a echipelor pe grila de
start.
"Cred că am putea vedea schimbări mari de la prima la a
doua şi a treia cursă, pentru că toată lumea aduce update-uri tot
timpul. La început, fiabilitatea va fi esenţială, pentru că fără ea nu
putem câştiga puncte. De asemenea, cred că unele echipe care se chinuie
în acest moment vor fi capabile să recupereze, în timp ce echipele care
au în prezent un uşor avantaj ar putea înregistra o scădere de
performanţă şi vor permite celorlalţi să micşoreze diferenţa", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu