Mercedes este considerată principală favorită la victorie în Marele
Premiu al Australiei, prima cursă a noului sezon de Formula 1. Opinia este împărtăşită şi de Christian Horner, şeful
campioanei mondiale en-titre Red Bull Racing, care susţine însă că Mercedes poate
câştiga cursa de la Melbourne cu un avans de două tururi în faţa tuturor
celorlalte 10 echipe.
"Am putea vedea un nivel de dominaţie mai mare decât anul
trecut. Dacă ne uităm la simularea de cursă a celor de la Mercedes, nu
ar fi o surpriză dacă ar termina cu două tururi în faţa tuturor la
Melbourne. Au un avantaj major. Ştim că Lewis Hamilton este extrem de
talentat şi rapid şi este într-o echipă bună, aşa că probabil este
favorit înaintea sezonului", a declarat britanicul pentru publicaţia Daily Mail.
Red Bull: "Ne revenim până la cursele europene"
Pe de altă parte, Horner a admis că Red Bull Racing ar putea fi
nevoită să aştepte până la începerea sezonului european o creştere
vizibilă de performanţe, pe măsură ce Renault remediază defecţiunile la
nouă unitate de propulsie.
"Credem că avem un monopost bun. Ar trebui să fim în
regulă până ajungem la cursele europene din luna mai. Am avut câteva
probleme cu sistemul de răcire, dar am muncit din greu pentru a le
rezolva. Trebuie să mai rezolvăm problemele cu partenerul nostru pentru
motoare. Renault va prinde din urmă (n.r - rivalii), trebuie să facă
asta. Sperăm că până când vom reveni în Europa vom vedea îmbunătăţiri
semnificative", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu