duminică, 12 ianuarie 2014

FIA nu va modifica regulamentul DRS pentru 2014 !

Regulamentul sistemului DRS va rămâne similar celui din sezonul 2014, astfel că cele mai multe circuite vor avea două zone de activare a tehnologiei în calificări şi curse. Una dintre ipoteze a fost că Formula 1 ar putea adopta formatul din competiţia Formula Renault 3.5 Series, în care un pilot poate folosi sistemul DRS un anumit interval de timp pe circuit, în orice zonă a acestuia.
FIA


 Totuşi, Charlie Whiting, directorul de curse al forului mondial, a confirmat că sistemul va putea fi activat în continuare doar dacă un pilot se afla la cel mult o secundă în spatele unui rival.  "Considerăm că trebuie permis doar pe anumite zone ale circuitului. Înainte de anul trecut, piloţii puteau utiliza DRS oricând doreau în antrenamente şi calificări, iar asta a condus la câteva accidente în care piloţii au folosit tehnologia prea devreme, motiv pentru care anul trecut le-am permis să folosească DRS doar în zonele în care urmau să-l folosească în cursă. Credem că este important ca DRS să fie folosit în anumite zone, nu pentru un interval maxim de timp", a declarat el pentru publicaţia Autosport.
Sistemul DRS a fost introdus în sezonul 2011 şi a generat numeroase controverse cu privire la artificialitatea depăşirilor, însă Whiting insistă că manevrele nu pot fi executate fără anumite abilităţi.
"Sunt un mare fan al sistemului DRS. Ştiu că unii oameni se opun şi consideră că nu este suficient de pur, dar sunt în complet dezacord cu acest punct de vedere. Pilotul are nevoie de abilitate extremă. Nu este ca şi cum îl activezi şi depăşeşti", a adăugat el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu