Honda va reveni
în Formula 1 în calitate de furnizor de motoare pentru McLaren începând
din sezonul 2015, iar constructorul japonez a început deja să-şi
formeze echipa de ingineri. Inevitabil, Honda încearcă să atragă de partea sa inclusiv
ingineri de la actualii constructori din marele circ, iar primii care au
fost abordaţi au fost cei de la Mercedes, potrivit directorului de
motorsport Toto Wolff.
"Este ceva normal. Operăm într-un mediu
competitiv şi cred că toată lumea se uită după cei mai buni ingineri.
Aşa că nu este o surpriză. Ştim ce contracte urmează să expire şi dacă
vrem să-i păstrăm vom lucra la noi contracte în timp util", a declarat el.
În mod ironic, actuala echipa Mercedes cu sediul de la Brackley
s-a aflat în proprietatea celor de la Honda până la sfârşitul sezonului
2008, când japonezii s-au retras din Formula 1 din cauza crizei
economice.
Wolff anticipează că eforturile depuse de Honda pentru recrutarea de ingineri vor deveni din ce în ce mai agresive. "În
acest moment avem senzaţia că totul este destul de civilizat. Nu avem
impresia că inginerii noştri sunt excesiv de îngrijoraţi. Totuşi, asta
s-ar putea întâmpla. Honda trebuie să-şi pună programul la punct şi îmi
pot imagina că la un moment dat vor deveni mai agresivi", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu