Force India a fost una dintre cele mai afectate echipe de decizia celor
de la Pirelli de a reveni la structura pneurilor de anul trecut. Măsura a fost luată din considerente de securitate în urma
penelor de la Silverstone, însă a avut o influenta majora asupra
performanţelor monopostului Force India. Astfel, echipa a obţinut 59 de
puncte în primele opt curse, însă după schimbarea cauciucurilor nu a mai
câştigat decât trei puncte şi a fost depăşită de McLaren în clasamentul
constructorilor.
Directorul tehnic Andy Green acuză presiunile făcute de Red
Bull şi Mercedes în această direcţie, în condiţiile în care acestea
aveau probleme cu cauciucurile la începutul sezonului.
"Iniţial, ceilalţi nu puteau face ceea ce noi şi
Ferrari eram capabili să facem. Dar Red Bull şi Mercedes au avut un
lobby foarte puternic şi nu este corect. Au avut aceeaşi oportunitate ca
şi noi să construiască un monopost pentru pneurile din 2013. Dacă nu au
făcut o treabă bună este problema lor. În schimb, ei au fost
recompensaţi pentru asta", a precizat el pentru publicaţia germană Auto Motor und Sport.
Potrivit lui Green, noile pneuri au provocat un caracter
supravirator pentru monopost şi probleme cu aerodinamica pe puntea
spate.
"Noile pneuri ne-au oferit un monopost
supravirator în virajele rapide. Aerodinamica de la spatele monopostului
nu a mai funcţionat, pentru că pneurile s-au deformat mai puţin. Am
oprit dezvoltarea monopostului şi am putut reacţiona doar prin
schimbarea gărzii la sol şi a setărilor pentru suspensii", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu