Circuitul de la Spa-Francorchamps este unul dintre cele mai bune pentru
utilizarea sistemului DDRS, care permite creşterea vitezei pe liniile
drepte independent de tradiţionalul sistem DRS.
Tehnologia a fost utilizată de Lotus
doar în Marele Premiu al Marii Britanii şi nu a dat rezultatele
aşteptate, însă directorul de operaţiuni Alan Permane a confirmat
intenţia echipei de a monta sistemul pe monopostul E21 cu ocazia cursei
de la sfârşitul acestei săptămâni.
"Nu am luat încă decizia finală în privinţa
utilizării, dar am efectuat multe simulări cu acest concept pentru a
clarifica această decizie. Există o şansă bună ca sistemul să-şi facă
apariţia", a declarat britanicul.
Lotus a confirmat anterior că nu va introduce update-uri majore pe monopost în a doua jumătate a sezonului, cel mai probabil din cauza dificultăţilor financiare, însă Permane a dezvăluit că monopostul va beneficia la Spa de câteva îmbunătăţiri de natură mecanică şi aerodinamică.
"Datorită faptului că circuitul de la Spa este
aproape din punct de vedere geografic, putem munci la fabrica de la
Enstone până marţi noapte pentru a avea suficient timp să aducem
update-urile până joi dimineaţă. Avem câteva update-uri mecanice şi
aerodinamice, aşa că suntem încrezători că putem face un nou pas
înainte", a adăugat el.
Sursa : www.automarket.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu