Sesiunea de teste dedicată tinerilor piloţi care a avut loc săptămâna trecută la Silverstone a evidenţiat că noile pneuri pe care Pirelli le va furniza începând cu Marele Premiu al Ungariei se degradează mai lent decât cele oferite în primele nouă curse ale sezonului.
Aparent, acest lucru va ajuta echipe precum Red Bull Racing şi Mercedes, care au criticat vehement degradarea rapidă a cauciucurilor, însă publicaţia Autosport susţine că în realitate cele mai avantajate echipe vor fi Ferrari şi Lotus.
Chiar dacă cele două echipe se înţelegeau cel mai bine cu
pneurile de specificaţia anterioară, sursa citată afirmă că o degradare
mai lentă a pneurilor le va permite să opereze schimbări radicale în
privinţa strategiei.
Concret, în primele nouă curse ale anului aproape toţi piloţii au
mizat pe un prim stint cu pneurile de compoziţie mai moale înainte de a
folosi doar pneurile de compoziţie mai dură în restul cursei.
Întrucât noile pneuri se degradează mai lent, echipe
precum Ferrari şi Lotus vor avea posibilitatea să folosească pneurile
de compoziţie mai moale în cea mai mare parte a cursei, ceea ce le va
aduce un spor de până la o secundă pe tur comparativ cu echipele care
mizează pe pneurile mai dure.
De asemenea, se anticipează că echipele vor încerca să
reducă numărul de opriri la boxe prin prisma limitării vitezei în
pitlane de la 100 km/h la numai 80 km/h începând cu cursa de la finalul
acestei săptămâni.
În cazul cursei din Ungaria, acest lucru se va
traduce printr-o pierdere de 16.4 secunde în loc de 12.3 secunde în
pitlane, calcul care nu include schimbul efectiv de pneuri. De aceea,
echipele vor forţa efectuarea unui număr cât mai redus de opriri la boxe
şi o gestionare cât mai optimă a cauciucurilor.
Sursa : www.automarket.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu