duminică, 18 noiembrie 2012

Hamilton castiga in SUA iar Red Bull este campioana la constructori !

 Contrar tuturor aşteptărilor, ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Statelor Unite de la Austin a adus tensiune şi suspans în lupta pentru victorie, dar şi în privinţa duelului pentru titlul mondial.

Sebastian Vettel a avut un start excelent din pole position, şi-a păstrat prima poziţie şi părea să aibă o cursă uşoară după ce coechipierul Mark Webber a reuşit să-l depăşească pe Lewis Hamilton în primul viraj.
Hamilton a câştigat Marele Premiu al Statelor Unite !

 Pilotul echipei McLaren a revenit însă pe locul doi în turul 4, iar în turul 18 s-a apropiat ameninţător de Vettel, fără însă să fie capabil să lanseze un atac decisiv.
După intrarea la boxe care a decurs fără emoţii pentru cei doi piloţi, Hamilton l-a ajuns din nou pe german în turul 34 şi, la capătul a numeroase tentative eşuate, a reuşit să-l depăşească cu ajutorul sistemului DRS la capătul liniei drepte în turul 42. Mercedes
Chiar dacă a rămas în imediata sa apropiere, Vettel nu l-a putut împiedica pe Hamilton să-şi adjudece victoria, însă a reuşit să mai câştige trei puncte în clasamentul general în fata rivalului sau la titlul mondial, Fernando Alonso.

TITLUL PILOŢILOR SE AMÂNĂ, DAR RED BULL ESTE CAMPIOANĂ

Plecat de pe locul şapte ca urmare a strategiei adoptate de Ferrari prin retrogradarea lui Felipe Massa pe grilă, spaniolul a avut un start exemplar şi a câştigat nu mai puţin de trei poziţii. Ulterior, spaniolul a avut în mare parte o cursă lipsită de griji, însă a urcat pe ultima poziţie a podiumului după ce Webber a abandonat în turul 18 în urma unei noi defecţiuni la alternatorul monopostului Red Bull.
Diferenţa dintre Vettel şi Alonso a crescut astfel la 13 puncte, iar titlul mondial se va decide în ultima cursa a sezonului de la Interlagos.
Webber a suferit aceeaşi defecţiune care l-a privat pe Vettel de victorie la Valencia şi a consemnat primul abandon tehnic după 59 de curse, record absolut în istorie.
În ciuda abandonului pilotului australian, Red Bull şi-a asigurat matematic al treilea titlu mondial consecutiv al constructorilor şi a devenit doar a patra echipă din istoria Formulei 1 care reuşeşte o asemenea performanţă, după Ferrari, McLaren şi Williams.
 Sacrificat de Ferrari, Felipe Massa a avut parte de una dintre cele mai bune curse din acest sezon. Un start bun a fost completat cu o serie de depăşiri asupra unor piloţi precum Paul di Resta, Nico Hulkenberg sau Kimi Raikkonen, ceea ce l-a propulsat pe brazilian până pe locul patru al clasamentului general.

Al doilea pilot al Scuderiei s-a poziţionat în faţa lui Jenson Button, care a avut de asemenea parte de o cursă prolifică, în care a câştigat şapte poziţii faţă de start, în primul rând datorită strategiei de a efectua primul stint cu pneuri hard înainte de a trece pe final pe pneuri medium.
Lotus şi-a adjudecat locurile şase şi şapte prin Raikkonen şi Grosjean, însă echipa britanică nu a mai reuşit să impresioneze în maniera în care a făcut-o la Abu Dhabi. Hulkenberg a terminat pe locul opt la volanul monopostului Force India, în timp ce Williams şi-a adjudecat ultimele trei puncte puse în joc prin Pastor Maldonado şi Bruno Senna.
 În schimb, Mercedes a avut o nouă cursă de coşmar. Dacă Nico Rosberg nu avea speranţe prea mari după locul 17 din calificări şi a ocupat locul 13, Michael Schumacher a dezamăgit după ce a terminat doar al 16-lea o cursă în care a luat startul de pe locul cinci. Germanul nu a fost capabil să menţină ritmul cu piloţii de top şi a fost depăşit succesiv de rivali pe tot parcursul cursei.

Mercedes rămâne însă pe locul cinci în clasamentul constructorilor, întrucât nici rivalii de la Sauber nu au reuşit să puncteze.
Pe lângă Webber, un alt abandon a fost consemnat pentru Jean-Eric Vergne, care a parcat monopostul Toro Rosso pe marginea circuitului după o defecţiune la suspensii. Cel mai bun timp în cursă a fost realizat de Vettel, care a fost cronometrat cu 1:39.347 în ultimul tur al cursei.

SUA - Rezultate cursă:

 1.  Hamilton      McLaren-Mercedes           1h35:55.269
 2.  Vettel        Red Bull-Renault           +     0.600
 3.  Alonso        Ferrari                    +    39.200
 4.  Massa         Ferrari                    +    46.000
 5.  Button        McLaren-Mercedes           +    56.400
 6.  Raikkonen     Lotus-Renault              +  1:04.400
 7.  Grosjean      Lotus-Renault              +  1:10.300
 8.  Hulkenberg    Force India-Mercedes       +  1:13.700
 9.  Maldonado     Williams-Renault           +  1:14.500
10.  Senna         Williams-Renault           +  1:15.100
11.  Perez         Sauber-Ferrari             +  1:24.300
12.  Ricciardo     Toro Rosso-Ferrari         +  1:24.800
13.  Rosberg       Mercedes                   +  1:25.500
14.  Kobayashi     Sauber-Ferrari             +     1 lap
15.  Di Resta      Force India-Mercedes       +     1 lap
16.  Schumacher    Mercedes                   +     1 lap
17.  Petrov        Caterham-Renault           +     1 lap
18.  Kovalainen    Caterham-Renault           +     1 lap
19.  Glock         Marussia-Cosworth          +     1 lap
20.  Pic           Marussia-Cosworth          +    2 laps
21.  De la Rosa    HRT-Cosworth               +    2 laps
22.  Karthikeyan   HRT-Cosworth               +    2 laps

Fastest lap: Vettel, 1:39.347

Not classified/retirements: Driver Team On lap
Webber        Red Bull-Renault             17
Vergne        Toro Rosso-Ferrari           15


World Championship standings, round 19: Drivers: Constructors: 
 1.  Vettel       273        1.  Red Bull-Renault          440
 2.  Alonso       260        2.  Ferrari                   367
 3.  Raikkonen    206        3.  McLaren-Mercedes          353
 4.  Hamilton     190        4.  Lotus-Renault             302
 5.  Webber       167        5.  Mercedes                  136
 6.  Button       163        6.  Sauber-Ferrari            124
 7.  Massa        107        7.  Force India-Mercedes       99
 8.  Grosjean      96        8.  Williams-Renault           76
 9.  Rosberg       93        9.  Toro Rosso-Ferrari         22
10.  Perez         66       
11.  Kobayashi     58       
12.  Hulkenberg    53       
13.  Di Resta      46       
14.  Maldonado     45       
15.  Schumacher    43       
16.  Senna         31       
17.  Vergne        12       
18.  Ricciardo     10       
Sursa ; www.automarket.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu