luni, 9 iulie 2012

Hamilton sugereaza ca McLaren pierde teren in lupa pentru titlu !

Hamilton
McLaren Mercedes a înregistrat regrese vizibile în ultima perioadă, singura performanţă majoră din ultimele şase curse fiind victoria obţinută de Lewis Hamilton în Marele Premiu al Canadei. Britanicul a avut însă o prestaţie modestă şi la Silverstone, ocupând doar locul 8 în faţa propriilor suporteri, în timp ce coechipierul său Jenson Button şi-a adjudecat cu noroc ultimul punct pus în joc.

În acest context, Hamilton a avertizat că McLaren trebuie să efectueze o modificare de design pentru a rămâne cu şanse reale în lupta pentru titlu, sugerând că problema provine de la decizia de a nu utiliza un nas coborât, aşa cum au procedat toate celelalte echipe cu excepţia celor de la Marussia.
"Suntem încă în luptă, dar dacă nu găsim mult timp va fi greu să rămânem în ea. Trebuie să ne uităm în detaliu la monoposturi şi să observăm că a noastră arată diferit de celelalte. (Nasul coborât) este o diferenţă semnificativă. Nu sunt aerodinamicist, dar trebuie să fie ceva acolo şi la asta ne uităm acum pentru monopostul actual, dar şi pentru cel de anul viitor", a declarat el.
La rândul său, Button a evidenţiat că în prezent Williams şi Sauber deţin monoposturi mai rapide decât McLaren. "Nu numai Red Bull şi Ferrari sunt mai rapizi decât noi, multe alte monoposturi sunt în aceeaşi situaţie. Cei de la Sauber sunt mai rapizi decât noi în virajele de mare viteză, iar cei de la Williams sunt mai rapizi în virajele lente. În prezent, noi nu suntem excepţional de puternici la niciun capitol", a precizat el.
Via GMM ; http://www.automarket.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu