miercuri, 4 aprilie 2012

Button despre McLaren : "Cu siguranta voi ramane aici in urmatorii ani " !

Button refuză Ferrari: "Rămân pe termen lung la McLaren"
Pilotul echipei britanice McLaren Mercedes Jenson Button insistă că va rămâne impreuna cu ei în următorii ani, în pofida declaraţiilor recente care sugerau o apropiere de italienii de la Scuderia Ferrari.
 
Declaraţiile recente făcute de Jenson Button cu privire la   Ferrari au reaprins discuţiile despre pilotul care l-ar putea înlocui pe Felipe Massa în sezonul următor.
Jenson a admis recent că a primit o ofertă de la Ferrari înainte de a semna prelungirea contractului cu McLaren în toamna anului trecut, iar ulterior l-a nominalizat pe Fernando Alonso drept pilotul cu care ar vrea să facă pereche în absenţa lui Lewis Hamilton.
Cu toate acestea, Button insistă că va rămâne la McLaren "pentru următorii ani", în condiţiile în care se speculează că actuala sa înţelegere cu echipa britanică va expira la sfârşitul sezonului 2014.
"Toată lumea crede că McLaren este o echipă foarte rece, dar avem o atmosferă grozavă. Oamenii vorbesc despre Ferrari şi despre faptul că ei sunt foarte pasionaţi, şi aşa şi este. Dar cred că cei mai mulţi oameni nu realizează cât de pasionată este această echipă şi cât de mult vor ei să obţină. Aşa că sunt fericit să fiu aici, dar nu ştii niciodată ce se va întâmpla în viitor. Nu voi semna un contract pe viaţă, dar cu siguranţă voi rămâne aici pentru următorii ani", a precizat el pentru publicaţia britanică Daily Mail.
Sursa : www.automarket.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu