luni, 6 februarie 2012

Sauber a prezentat noul monopost pentru sezonul 2012 !

Sauber s-a alăturat luni echipelor care şi-au dezvăluit noile monoposturi pentru sezonul 2012, în cadrul unui eveniment care a avut loc pe circuitul de la Jerez din sudul Spaniei.
Noul monopost este botezat C31 şi beneficiază la rândul său de un nas poziţionat mai jos decât restul şasiului, element mai puţin estetic, dar în conformitate cu noul regulament tehnic pentru sezonul 2012. Astfel, McLaren rămâne până în prezent singura echipă care a adoptat o soluţie mai elegantă, întrucât nasul lui MP4-27 se continua elegant din şasiu.
O altă noutate de natură tehnică pentru noul monopost Sauber este renunţarea la suspensia spate de tip push-road în favoarea uneia de tip pull-road, exact aşa cum au făcut şi cei de la Ferrari, care furnizează motoarele pentru echipa elveţiană.
Sauber va efectua primele tururi pe circuit cu noul monopost în cursul dimineţii de luni, înainte de a începe marţi testele de la Jerez.






















































































  • Sursa : http://www.automarket.ro/

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu