McLaren Honda va
utiliza cele două zile de teste de pe circuitul de la Barcelona care au
loc în această săptămână cu scopul de a testa noi update-uri pentru
monopost, cu speranţa că acestea vor ajuta echipa să progreseze.
Potrivit unor informaţii dezvăluite de directorul de curse Eric
Boullier, McLaren Honda pregăteşte o mare diversitate de îmbunătăţiri mecanice
şi aerodinamice.
"Avem multe componente de testat, este vorba despre
întreaga maşină. Din punct de vedere mecanic am dezvoltat numeroase
părţi, dar există şi multe lucruri aerodinamice pe care le vom încerca.
Sunt două zile foarte interesante pentru noi, pentru că dezvoltăm o nouă
filosofie şi sunt multe lucruri de extras. Trebuie să înţelegem
direcţia în care mergem", a declarat francezul.
Pilotul de teste Oliver Turvey participă la sesiunea de marţi, în
timp ce Jenson Button va urca în cockpit în cursul zilei de miercuri.
Britanicul a avut numeroase probleme în Marele Premiu al Spaniei şi a caracterizat monopostul drept "înfricoşător"
din cauza faptului că pierdea controlul asupra spatelui de fiecare dată
când apăsă pedala de acceleraţie. Boullier a minimalizat însă această
problemă, pe care o consideră izolată.
"La precedentele patru curse, monopostul a fost uşor de
pilotat. Nu înseamnă nimic pentru viitor că am avut o problemă într-o
cursă. Cele mai multe echipe s-au plâns de aderenţa spate şi a fost
acelaşi lucru şi pentru mnonopostul nostru. Chiar dacă nu am toate
informaţiile, dacă a existat ceva greşit simt că a fost doar ceva
izolat", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu