Toro Rosso va incepe sezonul 2015 al Formulei 1 cu doi piloţi debutanţi,
după ce a anunţat semnarea unui contract cu Carlos Sainz Jr. Spaniolul în vârstă de numai 20 de ani face parte din programul Red
Bull Junior dedicat dezvoltării tinerelor talente şi s-a remarcat în
acest sezon prin titlul cucerit în competiţia Formula Renault 3.5, în
care a obţinut şapte victorii. Pilotul a admis că debutul în Formula 1
reprezintă un vis pe care îl avea din momentul în care a fost recrutat
de Red Bull.
"Acesta a fost obiectivul meu de când fac parte din
programul Red Bull Junior şi trebuie să mulţumesc celor de la Red Bull
pentru încrederea acordată. Am avut un sezon plin de succes în acest an
în Formula Renault 3.5 şi acum aştept cu nerăbdare să fac pasul spre
Formula 1. În următoarele luni voi munci din greu la pregătirea mea,
pentru a fi apt să urc în cockpit la Jerez pentru primul test al anului", a declarat el.
Sainz Jr era considerat de mai mult timp favorit pentru acest post în defavoarea lui Jean-Eric Vergne, însă decizia finală a venit la capătul sesiunii de teste care a avut loc în Abu Dhabi la începutul acestei săptămâni.
"Testul din Abu Dhabi cu monopostul de Formula 1 ne-a
confirmat cu adevărat că este omul potrivit pentru acest post. A
demonstrat că este pregătit pentru Formula 1. A avut un test plin de
succes. A parcurs 100 de tururi, viteza a fost bună, la fel şi
feedback-ul tehnic. A făcut tot ce ne aşteptam să facă, aşa că a fost o
alegere naturală", a declarat Helmut Marko, consultantul Red Bull.
Pe lângă Sainz Jr şi Vergne, în cursa pentru al doilea loc liber la Toro Rosso
au mai fost şi Alex Lynn, proaspăt campion în GP3 care a testat pentru
Lotus în Abu Dhabi, şi Pierre Gasly, un francez de numai 18 ani care
concurează în prezent în Formula Renault 3.5. Ambii fac de asemenea
parte din programul Red Bull Junior, care i-a propulsat deja la
cvadrupla campioană mondială Red Bull Racing pe Sebastian Vettel, Daniel
Ricciardo şi Daniil Kvyat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu