Scuderia Ferrari a
rămas în urma celor de la Red Bull Racing şi Mercedes după
schimbarea regulamentului tehnic în sezonul 2009, mai ales că deţine unul dintre cele mai mari bugete din Formula 1. Directorul tehnic James Allison, care s-a alăturat echipei în luna
septembrie a anului trecut, crede că a găsit motivele pentru care
Ferrari nu a reuşit să obtină rezultate: inginerii nu au fost
lăsaţi să-şi exprime creativitatea în dezvoltarea monopostului, astfel
că nu au putut veni cu idei diferite de cele ale rivalilor.
"Există un talent sănătos la Ferrari, iar experienţa şi
calitatea oamenilor din departamentul tehnic este potrivită pentru orice
echipă. Trebuie să-i încurajăm să facă lucruri mai puţin obişnuite şi
apoi să aibă timp să le analizeze şi să ştie că este în regulă dacă
eşuează, pentru că există timp pentru un plan de rezervă."
"Creativitatea şi originalitatea vor
apărea numai dacă le permiţi inginerilor să facă asta. Dacă îi forţezi
să lucreze cu spatele la perete şi cu termene limita foarte strânse,
atunci nu vor avea timp să se gândească cum să abordeze lucrurile
diferit", a declarat britanicul.
Ferrari este pe punctul de a introduce un update semnificativ
pentru Marele Premiu al Canadei de la sfârşitul săptămânii viitoare,
însă Allison a admis că şi celelalte echipe vor înregistra progrese mai
mult sau mai puţin similare.
"Toate echipele mari au facilitaţi asemănătoare ca
mărime. Este foarte dificil să înregistrezi o rată de îmbunătăţire
substanţial diferită de cea a oamenilor împotriva cărora lupţi", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu