joi, 13 septembrie 2012

HRT : "In Singapore introducem al doilea update major pentru monopost din acest sezon" !

 De la debutul în Formula 1 în 2010, HRT a fost aproape în permanenţă cea mai lentă echipa din competiţie, reuşind cu greu să lupte cu rivalii tradiţionali de la Marussia.
 Echipa a introdus un update major la Silverstone, însă acesta nu a avut impactul anticipat, iar spaniolii mizează în Singapore pe o nouă îmbunătăţire importantă. Informaţia a fost dezvăluită de şeful Luis Perez-Sala, care nu a precizat însă care sunt principalele componente vizate.
 "Nu cunosc personal circuitul de la Marina Bay, dar aştept cu nerăbdare să-l cunosc, pentru că toată lumea spune că este una dintre cele mai frumoase curse din calendar. Dar şi pentru că în Singapore introducem al doilea update major pentru monopost din acest sezon, care sperăm să ne ducă cu încă un pas înainte", a declarat el.
 În acelaşi timp, HRT a anunţat că pilotul chinez Ma Qing Hua va participa şi la prima sesiune de antrenamente din Singapore în locul lui Karthikeyan, după ce a debutat oficial în Formula 1 în antrenamentele de la Monza.
 "Sunt foarte fericit să pilotez monopostul F112 pentru a doua oară consecutiv şi apreciez oportunitatea oferită de HRT. Va fi foarte incitant să pilotez un monopost de Formula 1 pe străzile din Singapore. Este un circuit foarte solicitant pentru noi toţi, dar pentru mine va fi o provocare şi mai mare pentru că va fi doar a doua oară când pilotez un monopost într-un weekend de cursă", a declarat chinezul.
HRT
Via HRT ; www.automarket.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu