Pilotul britanic de la McLaren Mercedes Lewis Hamilton a câştigat cursa de la Montreal la capătul unei luptei echilibrate cu Fernando Alonso şi Sebastian Vettel în care a pierdut timp la ambele opriri la boxe.
Plecat de pe poziţia a doua a grilei de start, pilotul echipei McLaren a avut de îndeplinit o misiune dificilă pentru a-şi adjudeca victoria pe acelaşi circuit pe care a obţinut şi primul succes în Formula 1 în 2007.
Britanicul a revenit pe locul doi după prima intrare la boxe, însă a urcat pe primul loc după ce l-a depăşit pe Fernando Alonso, cel care reuşise să-l detroneze pe Sebastian Vettel din poziţia de lider.
Hamilton a intrat din nou la boxe în turul 51 şi, la adăpostul unor pneuri mai proaspete, a început o cursă de urmărire şi i-a ajuns din urmă pe Vettel şi Alonso într-un interval de numai nouă tururi, chiar dacă cei doi rivali ai săi au rămas pe circuit.
După ce i-a depăşit prin activarea sistemului DRS, Hamilton şi-a adjudecat prima victorie din acest sezon, în ciuda faptului că la ambele opriri la boxe a pierdut câteva fracţiuni de secundă.
În schimb, Alonso a preferat să rămână pe circuit cu pneurile soft echipate în turul 20, strategie care s-a dovedit a fi falimentară pe final, când pilotul Scuderiei Ferrari a fost cu patru secunde mai lent decât rivalii săi.
Acest lucru a bulversat complet podiumul, care a fost completat de Romain Grosjean (Lotus) şi Sergio Perez (Sauber), după ce în prima parte a cursei aceştia s-au luptat doar pentru locul cinci cu Nico Rosberg. În plus, Vettel a reuşit de asemenea să termine în faţa lui Alonso, pe locul patru, chiar dacă pe final a intrat încă o dată la boxe.
Astfel, spaniolul a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul cinci şi a terminat cursa la numai patru zecimi de secundă în faţa lui Rosberg şi Mark Webber (Red Bull).
Kimi Raikkonen (Lotus) şi Kamui Kobayashi (Sauber) au mizat de asemenea pe o strategie cu o singură oprire la boxe, ceea ce le-a permis să pătrundă în zona punctelor şi să termine pe locurile opt şi nouă, în timp ce Felipe Massa şi-a trecut în cont ultimul punct pus în joc.
Force India, Williams şi Toro Rosso nu au câştigat niciun punct, însă cea mai mare dezamăgire a fost Jenson Button. După numeroasele probleme tehnice din antrenamente şi rezultatul modest din calificări (locul 10), pilotul echipei McLaren a terminat doar pe locul 16 după ce a efectuat un număr record de trei opriri la boxe, chiar dacă a început cursa cu pneuri soft.
Pe cât de spectaculoasă a fost cursa de la Montreal, pe atât de lungă devine lista ghinioanelor suferite de Michael Schumacher. Septuplul campion mondial a fost nevoit să abandoneze în turul 45 după ce sistemul DRS s-a blocat în starea activa. Conform regulamentului, un pilot aflat în această situaţie este obligat să intre la boxe, însă germanul a trebuit să abandoneze din cauza faptului că mecanicii Mercedes nu au reuşit să remedieze defecţiunea.
Alte două abandonuri au fost trecute la începutul cursei în dreptul celor doi piloţi HRT, Narain Karthikeyan şi Pedro de la Rosa, care au suferit defecţiuni la sistemul de frânare. Lista abandonurilor a fost completată pe final şi de Timo Glock de la Marussia.
Cel mai bun timp în cursă a fost realizat de Vettel, pilotul echipei Red Bull fiind cronometrat cu 1:15.752 în ultimul tur.
Canada - Rezultate cursă:
1. Hamilton McLaren-Mercedes 1h32:29.586 2. Grosjean Lotus-Renault + 2.513 3. Perez Sauber-Ferrari + 5.260 4. Vettel Red Bull-Renault + 7.295 5. Alonso Ferrari + 13.411 6. Rosberg Mercedes + 13.842 7. Webber Red Bull-Renault + 15.085 8. Raikkonen Lotus-Renault + 15.567 9. Kobayashi Sauber-Ferrari + 24.432 10. Massa Ferrari + 25.272 11. Di Resta Force India-Mercedes + 37.693 12. Hulkenberg Force India-Mercedes + 46.236 13. Maldonado Williams-Renault + 47.052 14. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari + 1:04.475 15. Vergne Toro Rosso-Ferrari + 1 lap 16. Button McLaren-Mercedes + 1 lap 17. Senna Williams-Renault + 1 lap 18. Kovalainen Caterham-Renault + 1 lap 19. Petrov Caterham-Renault + 1 lap 20. Pic Marussia-Cosworth + 2 laps Fastest lap: Vettel, 1:15.752 Not classified/retirements: Driver Team On lap Glock Marussia-Cosworth 57 Schumacher Mercedes 34 De la Rosa HRT-Cosworth 25 Karthikeyan HRT-Cosworth 23 World Championship standings, round 7: Drivers: Constructors: 1. Hamilton 88 1. Red Bull-Renault 164 2. Alonso 86 2. McLaren-Mercedes 133 3. Vettel 85 3. Lotus-Renault 108 4. Webber 79 4. Ferrari 97 5. Rosberg 67 5. Mercedes 69 6. Raikkonen 55 6. Sauber-Ferrari 58 7. Grosjean 53 7. Williams-Renault 44 8. Button 45 8. Force India-Mercedes 28 9. Perez 37 9. Toro Rosso-Ferrari 6 10. Maldonado 29 11. Kobayashi 21 12. Di Resta 21 13. Senna 15 14. Massa 11 15. Hulkenberg 7 16. Vergne 4 17. Schumacher 2 18. Ricciardo 2
Sursa : www.automarket.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu