joi, 25 august 2011

Marelui Premiu de Formula 1 al Belgiei 2011

Formula 1 se intoarce în acest weekend cu Marele Premiu al Belgiei, după o pauză de patru săptămâni în care piloţii şi-au reîncărcat bateriile, unul dintre cele mai apreciate circuite din calendarul competiţional.

La reluarea campionatului regăsim Red Bull Racing în postura de mare favorită să-şi păstreze titlul mondial la constructorilor, în timp ce Sebastian Vettel este aproape campion la piloţi, însă cursa programată în peisajul pitoresc din Belgia şi cea de la Monza de peste două săptămâni vor conta decisiv în stabilirea verdictului final înainte de plecarea din Europa.



RED BULL, VULNERABILĂ LA SPA-FRANCORCHAMPS
Deşi domină autoritar Formula 1 de aproape trei sezoane, Red Bull Racing nu a obţinut nicio victorie la Spa-Francorchamps, întrucât natura circuitului nu se potriveşte caracteristicilor monopostului RB7, eficient mai ales din punct de vedere aerodinamic.

Marele Premiu al Belgiei reprezintă o oportunitate majoră pentru Ferrari şi McLaren de a învinge Red Bull şi de a micşora diferenţa din cele două clasamente generale. Singurul avantaj al echipei lui Dietrich Mateschitz rămâne acela că nimeni nu a reuşit încă să învingă Red Bull Racing în calificări.

În spatele celor trei echipe de top, Mercedes GP şi Renault luptă pentru poziţia a patra în clasamentul constructorilor. Echipa anglo-franceza mizează pe îmbunătăţirea semnificativă a monopostului, dar şi pe serviciile lui Bruno Senna, care îl va înlocui în cockpit pe Nick Heidfeld. Între timp, Sauber, Force India şi Toro Rosso vor continua lupta pentru poziţia a şasea.

SPA-FRANCORCHAMPS
Viteza este unul dintre cele mai cunoscute atribute pentru celebrul circuit de la Spa-Francorchamps, prin linii le drepte lungi şi virajele largi. Aceste caracteristici vin în sprijinul echipelor care beneficiază de motoare puternice şi reprezintă un handicap major pentru monoposturile care obţin performante majore în virajele lente, aşa cum este cazul celor de la Red Bull Racing.

FIA a confirmat că sistemul Drag Reduction System (DRS), care permite modificarea aripii spate pentru creşterea vitezei, va fi interzis antrenamente şi calificări în virajul Eau Rouge din considerente de securitate, întrucât piloţii ating frecvent viteze de 290 km/h. În schimb, pe oparcursul cursei, sistemul DRS va putea fi folosit după ieşirea din virajul 4 (Raidillon) şi până la intrarea în virajul 5 (Les Combes).

Informatii despre circuit:

Lungime tur 7.004 km
Numar tururi 44
Distanta totala 308.052 km

STRATEGIILE PENTRU PNEURI
Pirelli furnizează pneuri soft şi medium în acest weekend, iar diferenţa dintre cele două compoziţii va fi probabil mai mare de o secundă. Producătorul italian a evitat să facă predicţii privind numărul de opriri la boxe anticipate, întrucât circuitul de la Spa are caracteristici unice, iar vremea ar putea juca un rol crucial. În orice caz, se anticipează că piloţii vor prefera să dispună de un monopost cât mai rapid şi să fie dispuşi să efectueze mai multe schimburi de pneuri, întrucât oportunităţile de depăşire sunt destul de ridicate, în special în zona în care va putea fi activat sistemul DRS.



VREME
Ploaia atât de caracteristică zonei montane în care se regăseşte circuitul de la Spa va afecta ambele sesiuni de antrenamente libere de vineri, astfel încât piloţii vor avea puţin timp la dispoziţie pentru a pune la punct setările monoposturilor. Totuşi, vremea se va îmbunătăţi semnificativ pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică.

Şansele ca sesiunea de calificări să aibă loc pe un circuit uscat sunt ridicate, însă vântul va sufla cu putere, iar temperatura maximă va fi de 18 grade. Norii îşi vor face apariţia şi în cursul zilei de duminică, însă şansele de ploaie rămân reduse, iar termometrele vor indica circa 18 grade.


STATISTICI PENTRU SPA-FRANCORCHAMPS
•Septuplul campion mondial Michael Schumacher aniversează în acest weekend 20 de ani de la debutul său în Formula 1. Germanul a concurat pentru prima oară în Marele Circ în 25 august 1991 pe circuitul de la Spa-Francorchamps la volanul unui monopost Jordan;
Mark Webber (Red Bull) împlineşte sâmbătă 35 de ani;
Red Bull Racing este singura echipă care a plecat din pole position în acest sezon, 8 dintre cele 11 reuşite aparţinându-i lui Sebastian Vettel. De asemenea, Red Bull are 12 pole position-uri consecutiv, recordul absolut fiind deţinut de Williams, cu 24 de pole position-uri consecutive în 1992-1993;
Fernando Alonso a terminat de fiecare dată pe podium în ultimele patru curse;
Schumacher este pilotul cu cel mai mare succes la Spa din istoria Formulei 1. Pilotul Mercedes GP a obţinut şase victorii, cu una mai mult decât Ayrton Senna. Ceilalţi doi piloţi prezenţi pe grila de start care au câştigat aici sunt Lewis Hamilton (McLaren) şi Felipe Massa (Ferrari).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu