duminică, 10 aprilie 2011

Vettel a câștigat grand prixul Malaeziei!

Pilotul de la Red Bull are maximum de puncte din două etape în sezonul 2011 al Formulei 1. Vettel a câștigat la pas și în Malaezia, după ce acum două săptămâni termina primul în Australia.
zoom Sebastian Vettel a reuşit să câştige şi a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 2011, adjudecându-şi prima poziţie într-o cursă pe care pilotul Red Bull a dominat-o de la început până la final. Pe locul al doilea a terminat Jenson Button, iar pe trei Nick Heidfeld, care a profitat de un acroşaj între Alonso şi Hamilton în faţa sa şi a reuşit ulterior să-şi apere poziţia în faţa atacurilor de final ale lui Mark Webber.

FILMUL CURSEI

Startul cursei din Malaezia a fost plin de neprevăzut, poziţiile pe care piloţii le aveau la start fiind complet amestecate după primul viraj. Cele mai notabile schimbări au venit din partea piloţilor Renault, şi în special din partea lui Nick Heidfeld, care a reuşit să urce de pe poziţia a şasea pe a doua. Colegul său, Vitaly Petrov, a reuşit să urce câteva poziţii bune, până în faţa lui Alonso, spaniolul depăşindu-l însă pe rusul de la Renault după o greşeală de pilotaj a acestuia. Sebastian Vettel a pornit excelent , apărându-se bine în faţa atacurilor lui Hamilton şi distanţându-se ulterior, britanicul de la McLaren dezamăgindu-şi fanii care aşteptau un start lansat din partea sa.

Red Bull nu a avut însă prea multe motive de sărbătoare, Mark Webber având probleme la start şi pierzându-se undeva la mijlocul plutonului, acolo unde a s-a luptat cu Kobayashi vreme de câteva tururi pentru poziţia a noua.

PLOAIA N-A MAI VENIT

Primele intrări la standuri, efectuate între tururile 11 şi 18, au lăsat piloţii pe slick-uri soft, deşi circuitul din Malaezia se vedea ameninţat de primele picături ale unei ploi anunţate încă dinaintea cursei de la Sepang, dar care s-a dovedit ulterior că nu a fost decât o amenințare falsă.

La mijlocul stintului doi, pe primele patru poziţii ale clasamentului se aflau patru campioni mondiali: Vettel, Hamilton, Alonso şi Button. Imediat după aceştia stătea Nick Heidfeld, care a pierdut trei poziţii după prima intrare la boxe, şi Felipe Massa, care l-a depăşit uşor pe Mark Webber, australianul continuându-şi cursa mediocră. La mijlocul cursei, în turul al 25-lea, am asistat şi la primele abandonuri notabile. Au ieşit din cursă Barrichello, care până în acel moment se chinuise cu maşina pe tot parcursul cursei, şi Perez, care a fost nevoit să abandoneze din cauza unei probleme tehnice în momentul în care era clasat foarte bine, pe locul al optulea.

GREȘEALA LUI ALONSO

Ultima sesiune de intrări la standuri a dus la o rocadă Hamilton-Button în lupta pentru poziţia a doua, Lewis pierzând locul secund după un schimb foarte slab de pneuri.

Puţin mai târziu, cu zece tururi înainte de final, Hamilton a fost depăşit şi de Fernando Alonso, însă spaniolul l-a atins pe britanic în momentul manevrei şi a fost nevoit să intre la boxe pentru înlocuirea aripii frontale. Alonso a consfințit astfel o cursă frustrantă pentru Ferrari, scuderia italiană dovedind că nu poate să ţină pasul cu Red Bull Racing şi McLaren în acest moment.

Hamilton nu a reuşit însă să-şi conserve poziţia a treia până la final, britanicul fiind depăşit de Nick Heidfeld, care le-a oferit celor de la Renault un al doilea podium consecutiv, după locul al treilea ocupat de Petrov în Australia. Mai mult, Hamilton a intrat ulterior şi la boxe, mutare care i-a eliminat orice speranţă la un podium. În tot acest timp, Vettel a continuat să-şi menţină prima poziţie fără probleme, scăpând spre un loc întâi pe care nu l-a cedat în niciun moment pe parcursul cursei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu