Pe baza dezvăluirilor lui Alonso, publicaţia spaniolă Marca a analizat încă o dată o serie de imagini. În fotografiile respective se poate observa că Alonso virează spre dreapta înainte de impact, în condiţiile în care coechipierul său Jenson Button avea volanul drept într-o altă fotografie din zona respectivă. În plus, după accident, volanul monopostului McLaren are exact aceeaşi poziţie spre partea dreaptă, element care sugerează o blocare a coloanei de direcţie.
Iniţial, McLaren a susţinut că accidentul a fost provocat de o rafală puternică de vânt, însă directorul de curse Eric Boullier admite acum că situaţie nu mai este atât de clară. "Ştiu că este greu de înţeles, dar încă nu ştim de ce a avut loc accidentul. Vă promit că nu ascundem nimic", a declarat francezul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu